Președintele a renunțat să se mai întâlnească, la Vila Lac 1, cu conducerea PDL. Cel mai probabil, șeful informal al democrat-liberalilor a fost nemulțumit de rezistența baronilor la planul de înlocuire a lui Emil Boc, pentru a relansa partidul. Ca urmare, Băsescu ar fi trimis, în plic, recomandările către Biroul Permanent și reprezentanții organizațiilor democrat -liberale din țară.
La precedentele întâlniri cu activul de partid, la care veneau și parlamentarii portocalii, Băsescu s-a deplasat personal, de fiecare dată. Emil Boc, dar și alți lideri ai partidului au anunțat în cursul zilei că la Vila Lac 1 nu se discută subiectul remanierii, ci doar se fac planuri pentru Mișcarea Populară. Ceea ce ar fi cu totul lipsit de sens, odată ce o formațiune nouă nu ar face decât să preia pasivul guvernării, în măsura în care e legată de Emil Boc, cel mai impopular premier postdecembrist. Președintele Băsescu, care nu ar supraviețui la Cotroceni în cazul unei majorități USL, este mai interesat decât PDL în relansarea în sondaje a partidului. Baronii locali, care știu că au asigurat un loc de muncă și după 2012, nu sunt la fel de preocupați de căderea din sondaje, mai ales că PDL a rămas deasupra pragului electoral, așa cum spunea și Ioan Oltean, la discuțiile din această seară. Ca urmare, grupările din PDL, care au ajuns la un armistițiu după împărțirea posturilor guvernamentale și a influenței nu sunt dispuse la schimbări, temându-se și de instabilitatea ce ar fi presupusă de schimbarea premierului.
Participanții la întâlnire au confirmat pentru DeCe News că premierul Boc, totodată și șeful PDL, a refuzat să introducă pe ordinea de zi orice referire la remaniere. Niciun ministru nu va fi schimbat, iar înlocuirea premierului poate fi realizată doar prin moțiune de cenzură. Emil Boc a respectat astfel promisiunea făcută la începutul ședinței și a rămas pe poziție, lăsând dezbaterile despre remaniere pe altă dată. Cei prezenți la întâlnire au aflat, informal, că premierul vrea să aibă o discuție față în față cu președintele, la care se va hotărî strategia partidului și soarta guvernului Boc.
Citește și ”George Maior, posibil premier. Reorganizare teritorială cu 15 mega-județe”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News