Dorin Cârlan, unul dintre soldații care i-a omorât pe Elena și Nicolae Ceaușeșcu" a rememorat, la România TV, filmul execuției soților celor doi. Pe atunci, el avea 27 de ani și era parașutist la unitatea din Boteni. Cârlan spune că omul în care a tras era idolul lui.
"Comandantul unității ne-a strâns și ne-a spus că are nevoie de opt oameni pentru o misiune de gradul zero. Gradul zero înseamnă că e posibil să nu te mai întorci", și-a început povestea Cârlan.
"Am luat armamentul și muniția și am urcat în elicopter. Am ajuns în Ghencea, unde ne-a întâmpinat un general. Era Victor Stănculescu. Acolo mai erau Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu", spune fostul plutonier, potrivit ziuanews. De acolo, au ajuns la Târgoviște, unde erau Ceaușeștii.
"Stănculescu a ordonat ca parașutiștii să vină la el. Ne-am conformat și atunci ne-a întrebat dacă știm de ce suntem acolo. Ne-a spus că suntem cu un tribunal care îi va judeca pe soții Ceaușescu", continuă Cârlan.
El spune că Stănculescu i-a întrebat dacă sunt în stare să ducă la capăt sentința de condamnare la moarte, iar soldații au răspuns afirmativ. "Dar nici n-am spus prea tare, așa că Stanculescu ne-a spus sa facem un pas în față, am făcut, apoi a spus să ridicam mâna, am ridicat, iar el a numit trei dintre noi. Cred că ne-a luat după fețe, să dăm mai bine la TV, că arătam, cum să zic, mai a Rambo".
"Dacă se întâmplă ceva, trageți în ei fără somație!"
"Unul dintre noi a fost trimis în sala de judecată, iar eu si celălalt coleg am rămas la ușă. Ni s-a spus să tragem fără somație în soții Ceaușescu dacă suntem atacați", continuă fostul plutonier.
Cârlan amintește că era o agitație acolo, pentru că așteptau telefon de la București, care să dea undă verde execuției.
Judecătorul: "Termen de recurs 10 zile. Sentința se execută acum!"
"Mi-am dat seama că a fost un simulacru de proces. La sfârșit, judecătorul a spus: termenul de recurs este de 10 zile. Sentința se execută acum!", rememorează Cârlan. Apoi Stănculescu le-a ordonat soldaților să-i lege pe cei doi și să-i împuște.
"Lui Ceaușescu i-au dat lacrimile în drumul spre moarte. I-am executat, dar au tras toți colegii mei apoi, nu numai noi trei, care fuseserăm desemnați".
Dorin Cârlan își amintește că Elena Ceaușescu nu murise și se zbătea. "M-am dus la un metru jumătate de ea și am tras. Aveam 30 de cartușe. Le-am descărcat în capul ei. Bucăți de oase, de creier și sânge au sărit pe pantalonii mei".
Tot el spune că soții Ceaușescu au fost urcați în elicopter, alături de militari, și duși la Boteni. "Am stat pe cadavrul lui Ceaușescu, pentru că nu mai era loc în elicopter", a încheiat cel care a intrat în istorie după execuția de la Târgoviște.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News