Prima luptă pentru Nominalizare a făcut mai multe victime în rândul celor trei triburi. Lemurii au terminat concursul în șase oameni după ce Dorian Popa a suferit o accidentare gravă la genunchi. Care va fi deznodământul, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.00, într-o nouă ediție "Ultimul Trib", la Antena 1.
După prima luptă pentru Teritoriu, "Crocodilii" s-au bucurat de o baie în piscină la vila de lux pe care au câștigat-o, așa că fără grijă pentru ce vor mânca sau unde vor dormi, aceștia au avut timp să se cunoască mai bine între ei. Singura care nu a părut să se integreze a fost Ioana Șulea, campioană la fitness, lucru remarcat repede de colegii săi. "Nu pare să facă parte din echipă", a spus Lola despre tânăra fostă Miss Bikini, care a stat mai mult retrasă și a luat notițe în jurnal. "Eu de regulă am un regim alimentar strict, dar acum le combinăm, gustăm din toate și la final am mai avut și un tort care a pus capac", s-a plâns Ioana.
"Lemurii" s-au trezit în mijlocul unei petreceri de bun-venit în satul malgaș. "La o vilă cu piscină puteam să mergem și acasă, dar cred că aceasta este adevărata experiență", a spus Dorian Popa. Entuziasmul pentru traiul malgaș a mai pierit însă după ce vedetele au descoperit toaleta improvizată din bambus și singurul robinet de apă, la care își face baie tot satul. "Eu vreau șampon, balsam, apă caldă și o baie cu bule", a mărturisit Daniela Crudu, care nu a avut însă altă soluție decât un "duș" cu găleata, în fața localnicilor curioși care se adunaseră în jurul ei.
Cea care i-a ghidat pas cu pas a fost Vula, șefa tribului, în vârstă de 60 de ani, care s-a asigurat că, măcar în prima seară, "Lemurii" vor avea cu ce să își pregătească masa, mai ales că aceștia au fost primii străini care au venit vreodată să locuiască în acest trib. "Se vedea clar că toată lumea o venerează și că nimeni nu îi iese din cuvânt", a remarcat Dorian.
La scurt timp însă, copiii din sat i-au acaparat pe cei șapte, așa că a început o joacă generală. "Când o să ajung acasă, o să îi dau mai multă libertate Carlei, copiii din Madagascar zburdă peste tot nu stă nimeni cu gura pe ei: <Mami, unde te duci? Vezi că te murdărești! Aoleu, mănâncă de pe jos!> Copiii aceștia erau pe burtă, cu gura în nisip și nu aveau nicio problemă, noi ne facem griji și dacă punem mâna pe pisică", a spus Paula Chirilă, în timp ce Sorana i-a învățat pe cei mici să cânte "Podul de piatră".
În acest timp, "Cameleonii" au învățat să aprecieze micile cadouri ale naturii din noua lor casă – insula pustie. Imediat, băieții din echipa albastră s-au împărțit pentru a face rost de lemne de foc, și-au făcut un adăpost din frunze și au reușit chiar să culeagă papaya și nuci de cocos, cu ajutorul lui Mirel Magol, grobetrotterul obișnuit din eventurile sale să fructifice astfel de daruri. După ce au reușit să găsească și cufărul cu orez, sare, apă și un amnar care să îi ajute să aprindă focul, apoi au prins crabi, "Cameleonii" au reușit să încropească o cină îndestulată pentru resursele limitate din pustietate.
A doua zi de dimineață însă, după o noapte dormită pe scânduri sau pe nisip, "Cameleonii" și "Lemurii" au început să își caute din nou mâncare, în timp ce la vilă, un prim conflict a izbucnit între Nelly și fotbalistul Daniel Chiriță, după ce acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că ar considera-o pe aceasta veriga slabă a echipei. Pe drum spre prima probă de "Nominalizare", echipele au început să se încurajeze și să încerce să își facă o strategie, în timp ce în echipa albastră a apărut deja și prima autopropunere – supărată pe iubitul ei și pe faptul că nu acesta nu manifestă încredere în ea, Gabi a dat primele semne că ar ceda. "Am senzația că îl țin pe loc din ce vrea să facă și cred că s-ar descurca mai bine așa. La fiecare probă la care am vrut să intru, am fost dată înapoi și au preferat să intre din nou alte fete", s-a plâns aceasta.
Primul joc a presupus ca timp de zece runde, membri ai celor trei echipe să găsească într-o grămadă de perne una care să aibă imprimat un desen arătat la începutul cursei de prezentatorul Octavian Strunilă. Lupta s-a dovedit cu adevărat aprigă și încă din prima rundă Sorana a fost aruncată cu capul în nisip de Lola Crudu, Roxana Chiperi a fost pusă la pământ de Ionuț Iftimoaie, iar la scurt timp, Dorian Popa a avut parte de cea mai gravă accidentare a jocului. "I-a fugit genunchiul și se vedea cum se mișcă osul", a povestit îngrozită Sorana.
În aceste condiții, "Lemurii" au fost nevoiți să continue concursul cu un om în minus, dar chiar și așa au reușit să își atingă scopul propus: să câștige proba și să evite să fie nevoiți să nominalizeze un om. "A fost măcel! Parcă era bătălia de la Mărășești!", a povestit apoi Daniela Crudu. Abia la finalul probei, Dorian a acceptat să fie ridicat pe targă și dus la ambulanță.
Cum se vor descurca cele trei triburi și ce se va întâmpla cu Dorian Popa, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.
În continuare, triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru "Teritoriu", cât și pentru "Eliminare", pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra.
Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu