Madagascar va fi câmpul de luptă pentru ”Ultimul Trib”.
Antena 1 începe înscrierile pentru "Ultimul Trib", noul reality show care combină abilitățile fizice și psihice ale concurenților, cu instinctul de supraviețuire și jocurile de strategie.
"Ultimul Trib", noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei echipe extrem de curajoase și de puternice într-o aventură în Madagascar.
Cine se poate înscrie
În competiție se pot înscrie, indiferent de vârstă sau profesie, toate persoanele care cred că pot rezista unor probe ce le vor pune la încercare simțurile și abilitățile, însă numai unul dintre ei are șansa de a câștiga marele premiu, în valoare de 100.000 de euro. Înscrierile se pot face pe adresa http://casting.a1.ro/.
"Ultimul Trib" este un show adaptat după celebrul format "Nomads". Trei echipe - una de vedete, una de sportivi și una compusă din oameni obișnuiți - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unor experiențe extreme, care le vor pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare echipă va trebui să își dovedească puterea de rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.
În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru "Teritoriu", iar în timp ce echipa câștigătoare va fi cazată într-un resort de lux și va fi răsfățată zilnic, echipa de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde concurenților le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi mâncare și un loc în care să doarmă. În cele din urmă, cea de-a treia echipă va fi sancționată și va trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime.
Eliminare
În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, doi concurenți vor fi nominalizați pentru "Eliminare" și se vor lupta pentru ca unul dintre ei să rămână în competiție. În etapa finală a show-ului "Ultimul Trib", ultimii opt concurenți se vor lupta între ei și doar unul dintre ei va deveni câștigătorul acestui reality show de aventură și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu