Ultraciclistul Bagoly Levente din Sfântu Gheorghe, care a participat la cea de-a VII-a ediţie a Transcontinental Race desfăşurată pe ruta Burgas (Bulgaria) - Brest (Franţa), a încheiat cursa de aproape 4.000 de kilometri în 12 zile şi jumătate, clasându-se pe locul al 18-lea în clasamentul general.
Bagoly Levente, designer de profesie, a luat startul pe 27 iulie din Burgas, alături de alţi zeci de ciclişti din toată lumea, şi a ajuns la finish joi după-amiază.
Vineri, el a postat un mesaj pe pagina sa de socializare, în care scrie, printre altele, că a fost o cursă grea, dar frumoasă, însă rezultatul obţinut este sub aşteptările sale.
"Sfârşitul liniei (...) Mi-a luat 12 zile şi jumătate (...) Nu pot spune că sunt foarte mulţumit de rezultatul meu, să fiu sincer. Rezultatele mele sunt sub aşteptările mele, dar distanţele lungi sunt întotdeauna un joc de noroc (...) Încă mestec emoţiile intense pe care un final de cursă le poartă cu sine, durerile corpului şi cicatricile rămânând în fundal pentru o vreme. Mulţumesc din nou tuturor susţinătorilor mei (...) Vă mulţumesc că aţi stat cu ochii pe mine şi mulţumesc pentru aplauze. Este ciudat să spun, dar când ştii că oamenii te urmăresc tot timpul ai un impuls suplimentar să termini o astfel de cursă. Deocamdată această cursă s-a încheiat, dar vor urma şi altele", a scris Bagoly Levente.
În urmă cu doi ani, acesta a participat la ediţia a V-a a Transcontinental Race, desfăşurată atunci pe ruta Belgia-Grecia, străbătând 3.998 de kilometri în 12 zile, 14 ore şi 15 minute.
Transcontinental Race este o cursă self-supported şi, spre deosebire de altele, nu are un traseu prestabilit, concurenţii fiind liberi să îşi aleagă rutele, cu condiţia să treacă prin puncte obligatorii de control.
În acest concurs ceasul nu se opreşte niciodată din momentul startului până final, prin urmare concurenţii trebuie să îşi facă o strategie şi să planifice cât timp dedică călătoriei şi odihnei în fiecare zi.
Tânărul covăsnean are la activ mai multe curse de anduranţă, printre care Italy Divide, desfăşurat anul acesta, unde a ocupat locul al treilea, după ce a parcurs peste 1.220 de kilometri între Napoli şi Lacul Garda.
De asemenea, a participat la Silk Road Mountain Race, desfăşurată anul trecut în Kârgâzstan, unde s-a clasat pe locul al doilea, după ce a străbătut 1.725 de kilometri în nouă zile, trei ore şi 30 de minute.
Covăsneanul plănuieşte să facă o cursă cu bicicleta în jurul lumii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu