Polisportivul Avram Iancu a fost premiat de către organizatorii ultramaratonului "6633 Arctic Ultra".
Polisportivul Avram Iancu a fost premiat cu trofeul Inukshuk de către organizatorii ultramaratonului "6633 Arctic Ultra", aceştia apreciind altruismul, echilibrul şi spiritul cooperant al bibliotecarului din Petroşani pe parcursul competiţiei considerate ca fiind una dintre cele mai grele din lume, scrie Agerpres.
"Inukshuk, trofeul meu, este simbolul altruismului, echilibrului şi cooperării. Inuiţii foloseau aceste pietre aşezate în formă umană pentru a marca drumurile în pustietatea Arctică. Deşi pietre separate, ele se susţin reciproc şi fiecare are importanţa ei. Inukshuk-ul ne readuce aminte că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a face ceva pentru a susţine întregul. Unitatea dă puterea. Trăiască România!", a scris, joi, Avram Iancu, pe pagina sa de socializare.
Bibliotecarul Avram Iancu s-a clasat pe locul al III-lea la ultramaratonul "6633 Arctic Ultra", dintre cei 15 concurenţi care au luat startul în această competiţie.
"Mi-am dus drumul până la capăt. Până la capătul lumii. Şi, deşi am reuşit, nu am niciun merit, e doar îngăduinţă divină. Iar locul 3 obţinut la una dintre cele mai grele curse din lume e doar o răsplată nesperată pentru tot ceea ce am îndurat aici. Dumnezeu să binecuvânteze ROMÂNIA!", a scris, pe Facebook, Avram Iancu.
Ultramaratonul de la Cercul Polar de Nord "6633 Arctic Ultra" este considerat ca unul dintre cele mai dificile din lume din cauza temperaturilor scăzute la care trebuie să facă faţă participanţii.
Vezi și:
Iohannis, refuz numire șef de Stat Major. Chirieac: Îi anulează șansele
Consultări între Guvern și transportatori. Schimbări radicale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News