Marius Şumudică este românul momentului în strănătate, după încă o victorie care l-a urcat pe locul trei, în Turcia, la două puncte în spatele ocupantei locului secund, Galatasaray (n.r. echipă care are cu un meci în minus), şi la trei puncte în spatele liderului Basaksehir.
Kayserispor a învins Akhisar Belediye, scor 2-0, în deplasare, iar visul frumos al lui Şumudică & Co continuă. După ce în sezonul trecut a scăpat la mustaţă de retrogradere, Kayseri nu vrea să se oprească din visul frumos din acest sezon, cu antrenorul român pe bancă, scrie Prosport.
Echipa lui Şumudică a deschis scorul repede în partida de azi. Umut Bulut a speculat, în minutul 20, după un luft al unui fundaş advers, ca mai apoi atacantul turc să reuşească „dubla", în minutul 75.
Cristian Săpunaru a fost titular şi integralist pentru Kayserispor şi a reuşit să ţină poarta proprie în siguranţă alături de ceilalţi trei apărători: fostul CFR-ist, Tiago Lopes, Kana Biyik şi Turan. În minutul 8, pe teren şi-a făcut apariţia şi Fernando Boldrin, care a evoluat până la finalul celor 90 de minute şi a fost avertizat cu cartonaşul galben, mai informează sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News