Un adolescent de 17 ani a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un tractor agricol, pe raza unui sat din Suceava. Șoferul autoturismului, în vârstă de 21 de ani, a fost rănit.
Un cumplit accident rutier a avut loc sâmbătă seară în localitatea Clit, din comuna Arbore. În urma coliziunii dintre un tractor agricol și un autoturism, o persoană a murit și alta a fost rănită.
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost scos în stare de inconștiență dintre fiarele contorsionate ale mașinii. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale chemate la locul accidentului, minorul nu a mai putut fi salvat și a decedat.
Șoferul mașinii implicată în accident, un tânăr de 21 de ani, a suferit, la rândul său, multiple leziuni. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului a fost transportat la spital. Bărbatul care conducea utilajul agricol nu a prezentat nici un fel de probleme medicale.
La locul tragediei au ajuns și au intervenit pompierii militari de la subunitățile Rădăuți și Solca, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ, scrie Monitorul de Suceava.
23 de persoane, dintre care 17 minori și 6 adulți, au ajuns la spital, în luna martie, după un accident produs în aceeași comună, cu două autoturisme și un microbuz școlar.
IPJ Suceava transmitea atunci că accidentul s-a produs în momentul în care unul din autoturisme a încercat să facă un viraj pe o stradă laterală. Atunci, celalalt autoturism, care se afla în spatele acestuia, a pătruns pe contrasens - direcție de unde venea un microbuz școlar.
În august 2020, un alt adolescent de 17 ani a murit în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Arbore, județul Suceava.
ISU Suceava anunța că pompierii au găsit o mașină avariată care intrase într-un stâlp și un cap de pod. În autoturism, pe bancheta din spate, a fost găsit un tânăr de aproximativ 17 ani, în stare de inconștiență, cu leziuni foarte grave la nivelul capului.
Acesta a fost extras din mașină și predat echipajului Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) dar, ulterior, medicii au constatat decesul tânărului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu