Caz ieșit din comun. Un adolescent care a stat în comă timp de un an de zile nu știa că este pandemie atunci când s-a trezit, deși a fost infectat cu Sars-Cov-2 de două ori.
Joseph Flavill, în vârstă de 19 ani, a fost lovit de o mașină în timp ce se plimba lângă casa sa din Tutbury, Staffordshire, pe 1 martie 2020. Se întâmpla cu trei săptămâni înainte de primul lockdown din Marea Britanie, scrie Daily Mail. De atunci a petrecut aproape 11 luni în comă. În perioada spitalizării, Joseph a fost și infectat cu Sars-Cov-2, de două ori. Totuși, atunci când s-a trezit, acesta nu și-a amintit de faptul că în toată lumea este pandemie.
După accident, tânărul a fost dus de urgență la Spitalul General Leicester, unde a petrecut șase luni în comă, înainte de a fi mutat la Adderley Green, un centru de reabilitare neurologică din Stoke-on-Trent, în urmă cu patru luni. Acum adolescentul se recuperează, reușind să deschidă ochii și să-și miște membrele. El comunică cu familia clipind și zâmbind, dar din cauza restricțiilor, o poate face doar prin intermediul FaceTime.
Teen who has been in a coma for 11 months wakes up with no knowledge of Covid pandemic - despite catching virus twice https://t.co/nrCwrHZdwh
— Daily Mail U.K. (@DailyMailUK) February 1, 2021
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu