Demi Lovato îşi promovează noul album în Marea Britanie, însă nu fără probleme.
Un afiş de promovare a noului album al cântăreţei Demi Lovato, în care aceasta stă întinsă pe o saltea în formă de crucifix purtând o ţinută în stil bondage, a fost interzis în Marea Britanie pentru că este ofensator la adresa creştinilor, informează site-ul BBC.
Titlul noului album al cântăreţei ("Holy Fvck") face o aluzie clară la o înjurătură şi, împreună cu posterul, leagă sexualitatea de un simbol sacru, a constatat autoritatea de supraveghere a publicităţii din Marea Britanie (Advertising Standards Authority, ASA).
De cealaltă parte, casa de discuri britanică Polydor Records a insistat că este vorba despre o ilustraţie concepută pentru promovarea albumului şi că nu o consideră ofensatoare.
Afişul a primit patru plângeri şi a fost îndepărtat după patru zile.
ASA a precizat că a primit plângeri legate de "imaginea doamnei Lovato legată, într-o ţinută de tip bondage, în timp ce stă întinsă pe o saltea în formă de crucifix".
Cântăreaţa se afla "într-o poziţie cu picioarele legate într-o parte, care aminteşte de Hristos pe cruce", a adăugat ASA.
Împreună cu titlul albumului, ASA a constatat că afişul "poate fi văzut ca făcând legătura între sexualitate şi simbolul sacru al crucifixului şi răstignire", ceea ce ar putea jigni grav creştinii.
Cel de-al optulea album al lui Demi Lovato, lansat în august 2022, documentează călătoria ei complicată prin dependenţa de alcool şi de droguri, problemele de sănătate mintală, tratamentul şi recuperarea.
Vedeta a început să îl compună după o internare voluntară la dezintoxicare în decembrie 2021.
Lovato nu este prima cântăreaţă care stârneşte controverse în cercurile religioase. Videoclipul "Like a Prayer" al Madonnei a fost condamnat de organizaţiile creştine ca fiind blasfemator atunci când a fost lansat în 1989. Acesta o arăta pe cântăreaţă dansând în jurul unor cruci în flăcări şi sărutând o figură neagră asemănătoare lui Hristos într-o biserică.
ASA a primit, de asemenea, plângeri conform cărora afişul de promovare a albumului lui Demi Lovato a fost amplasat în mod iresponsabil, unde putea fi văzut de către copii. Acesta a fost afişat în şase locaţii din Londra înainte de a fi îndepărtat pe 23 august 2022.
ASA a hotărât că afişul nu trebuie să mai apară în forma reclamată decât dacă a fost targetat în mod corespunzător, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu