Un al doilea Messi. Lovitură pentru starul Barcelonei: Un geamăn întârziat

Un al doilea Messi. Lovitură pentru starul Barcelonei: Un geamăn întârziat
Un al doilea Messi. Lovitură pentru starul Barcelonei: Un geamăn întârziat

Lumea fotbalului ar putea avea un al doilea Messi, asigură un cercetător.

Arcadi Navarro, un specialist în genetică şi responsabil în cadrul Arhivei europene a genomului, a dezvăluit că starul argentinian Lionel Messi 'ar putea fi clonat cu tehnicile actuale', informează cotidianul sportiv spaniol Marca. 'Am avea o persoană foarte asemănătoare cu Messi... Am fi capabili să reproducem, cu tehnicile actuale, ceva care ar semăna cu un geamăn întârziat... Ca şi cum doi gemeni s-ar fi născut, iar unul dintre aceştia ar fi fost conservat într-o cameră a timpului... congelată. Iar după 20 sau 30 de ani, l-am fi readus la ora sa exactă. Dacă totul s-ar petrece aşa cum trebuie, ne-am reîntoarce la acest copil şi am vedea că, în braţele mamei sale, el ar fi acelaşi', a explicat cercetătorul în cursul unei emisiuni la postul Cadena Ser.

Însă clonarea lui Messi nu ar garanta că vom avea o nouă stea a fotbalului mondial, a precizat Navarro. 'Genetica ne oferă un cadru. Această persoană ar putea avea acelaşi potenţial ca şi Messi, pentru că, în final, calităţile fotbalistice ale lui Messi implică două componente: una genetică foarte clară şi alta educativă, circumstanţială, ambientală. Messi este Messi şi în propriile sale circumstanţe, nu doar datorită încărcăturii genetice. El este Messi şi datorită mediului din casa sa, atunci când era mic, a perioadei petrecute în La Masia (academia clubului FC Barcelona - n.red.), a tratamentului hormonal pe care l-a primit', a adăugat cercetătorul.

'Genetica oferă un potenţial, aşa cum a fost şi în cazul lui Messi, ea ne-a oferit un potenţial. Dacă acest potenţial este sau nu fructificat, aceasta este munca noastră. Este rodul circumstanţelor noastre, a voinţei noastre, a mediului nostru', a conchis Arcadi Navarro.

Citește și:

TAS, decizie transferuri Neymar şi Mbappe. Impact pentru Real Madrid

FCSB, un nou transfer. "I-am zis că poate ajunge milionar". Belu a semnat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel