Nouă decizie a polițiștilor din Vaslui, în cazul ambulanțierului care și-a adus fiica de la mare, cu mașina de serviciu.
Dosar penal in rem deschis de poliţiştii din Vaslui. Anchetatorii verifică dacă ambulanţierul a luat permisiune de la DSP să plece cu mașina de serviciu, la mare.
Poliţiştii din Vaslui au decis să deschidă dosar penal in rem, după ce un ambulanţier de la SAJ Vaslui a plecat cu o autospecială la Costineşti, pentru a-şi aduce acasă fata infectată cu noul coronavirus.
De asemenea, la SAJ Vaslui este în curs şi o anchetă disciplinară.
„S-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dosarul este in rem, se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, conform Mediafax.
La sfârșitul lunii iulie, fiica ambulanţierului din Vasluia a participat la o petrecere de majorat, alături de alți zeci de prieteni. Petrecăreții au ajuns la spital cu simptome de răceală. Fata a fost testată pentru Covid-19, însă înainte de a primi rezultatul, a plecat cu 29 de persoane la mare, pentru a continua distracția.
Pe 3 august, a venit și rezultatul: pozitiv. Atunci, tatăl fetei, contact direct, a plecat spre mare cu o ambulanţă pentru a-şi aduce fata acasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu