Se împlinește un an de zile de când Luiza Melencu a dispărut de la Caracal, județul Olt.
Monica Melencu, mama fetei dispărute, a intervenit astăzi în direct la România TV unde a precizat că este dezamăgită de modul în care a decurs ancheta în cazul dispariției Luizei. Mai mult, ea a spus că își va căuta singură fiica.
”Este foarte greu, suntem foarte dezamăgiți de instituțiile statului. Pentru Luiza nu s-a făcut absolut nimic. S-a știut, dar nu s-a vrut. Nu știu dacă ați văzut ce a făcut Vitoria Lipan în acea poveste, dar cred că așa o să fac până în final, să îmi caut copilul singură. Aș accepta dacă cineva mi-ar fi spus ceva. Noi nu știm în ce mașină s-a urcat Luiza. Nu știm de cine este luată Luiza”, a declarat Monica Melencu la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News