Un android a dirijat un concert în Coreea de Sud

Fotografie de la Matheus Viana, pexels
Fotografie de la Matheus Viana, pexels

EveR 6, un robot android, a dirijat un concert al orchestrei naţionale din Coreea de Sud. 

Androidul are două braţe şi a fost proiectat de Institutul de Tehnologie Industrială din Coreea. El s-a înclinat mai întâi în faţa publicului, după care a controlat ritmul spectacolului cu mişcări din braţe. 

"Mişcările unui dirijor sunt foarte detaliate. Robotul a fost capabil să facă astfel de mişcări detaliate mult mai bine decât mi-am imaginat", a declarat dirijorul Choi Soo-yeoul, care a condus spectacolul de vineri alături de robot. Dar "slăbiciunea vitală" a lui EveR 6, a mai spus Choi Soo-yeoul, este că nu poate asculta. Lee Young-ju, un membru al publicului care studiază muzica tradiţională coreeană, a spus că mişcările robotului, deşi impecabile în menţinerea ritmului, nu au avut "suflu" - sau capacitatea de a menţine orchestra pregătită să se angajeze colectiv şi instantaneu - ceea ce a spus că este esenţial în interpretare.

"Se pare că mai ar mai fi ceva de lucru pentru ca robotul să îşi facă treaba", a spus Lee Young-ju.

"Cred că ar putea să dirijeze singur când va fi echipat cu inteligenţă artificială pentru a înţelege şi analiza muzica", este de părere Song In-ho, alt membru din public.

Androidul a dirijat trei din cele cinci piese prezentate pe scenă, iar una dintre ele a fost dirijată alături de Choi Soo-yeoul. 

"A fost un recital care a arătat că roboţii şi oamenii pot coexista şi se pot completa reciproc, mai degrabă decât să se înlocuiască unul pe celălalt", a declarat Choi Soo-yeoul după concert, citat de Rador. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel