Un antivaccinist a refuzat ajutorul medicilor, în lupta cu COVID-19.
Un antivaccinist bolnav de COVID a refuzat să fie intubat și a murit la terapie intensivă. S-a întâmplat în orașul Trento din Italia. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, antivaccinist, a ajuns la spital cu o gravă insuficiență respiratorie, potrivit RAI Trento, citează Mediafax.
A refuzat intubarea care i-ar fi putut salva viața și, ca rezultat, a murit. Pacientul fusese internat în secția de terapie intensivă a spitalului Santa Chiara din Trento, dar a refuzat să semneze consimțământul pentru intubare.
Bărbatul, nevaccinat și fără alte probleme de sănătate, a refuzat să dea acordul medicilor pentru a lua măsurile esențiale, pentru a-l menține în viață și pentru a încerca să îl salveze de COVID. Decesul s-a produs vineri și apare pe buletinul informativ de sâmbătă emis de Trento.
Lorenzo Damiano, lider al anti-vacciniștilor din Italia, și-a schimbat discursul după ce a ajuns la ATI, cu Covid-19. Acum, el îndeamnă oamenii să asculte de medici și să se vaccineze.
Lorenzo Damiano, cunoscut drept unul dintre cei mai vocali anti-vacciniști din Italia, a ajuns în stare gravă la ATI, după ce s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2. În urma experienței Covid-19, Lorenzo Damiano și-a schimbat discursul și acum îndeamnă oamenii să asculte de medici și să se vaccineze, potrivit ANSA.
"În mod clar, viziunea mea s-a schimbat, sunt gata să spun lumii cât de important este să urmărești colectiv știința, cea care te vindecă și te salvează.", a declarat Lorenzo Damiano.
Bărbatul a fost externat din spital și a spus că se va vaccina împotriva Covid-19. "Medicii au fost minunaţi. Faceți acest vaccin pentru că vă salvează viața", a adăugat el.
Organizatorul protestelor anti-COVID și anti-vaccin din Zalău, Erno Kovacs, a transmis pe contul său de Facebook un mesaj prin care a îndemnat toți oamenii să se vaccineze.
"Vaccinați-vă, dragii mei. Mie îmi pare rău că nu m-am vaccinat. Nu lăsați să treacă timpul. Îmi pare rău că am fost împotriva vaccinării și contra COVID. Am să promovez vaccinul. Medicii sunt eroi. Trebuie respectați, îmi aplec capul în fața lor.", a spus Erno Kovacs.
Bărbatul le-a mulțumit medicilor și le-a scuze pentru neîncrederea pe care a avut-o în ei. Erno Kovacs a ieșit de mai multe ori în stradă la proteste împotriva coronavirus și a măsurilor impuse de autorități.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu