Un asteroid a intrat în atmosfera Pământului noaptea trecută. A fost filmat din România cu 25 de minute înainte / video + foto

Freepik
Freepik

Adrian Șonka, astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, a filmat asteroidul care a intrat în atmosfera Pământului noaptea trecută.

Un asteroid de mici dimensiuni a intrat, noaptea trecută, în atmosfera Pământului, fiind observat sub forma unui bolid strălucitor din Germania și alte țări central și vest-europene. Adrian Șonka, astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, a reușit să surprindă asteroidul cu doar 25 de minute înainte de a ajunge pe Pământ.

„Duminică, 21 ianuarie, la 2:33 dimineața, un asteroid a intrat în atmosfera Pământului și a fost văzut ca un meteor foarte strălucitor din Germania și alte țări.

Eu l-am văzut pe cer, cu 25 de minute înainte să ajungă pe planetă.

Asteroidul se vede în centrul animației ca o dungă.“, a scris Adrian Șonka.

În mediul online au apărut ulterior imagini surprinse din diferite locații din Europa cu bolidul strălucitor. Nu se cunoaște până în prezent dacă asteroidul sau resturi din acesta au ajuns pe Pământ, ori a ars în totalitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel