Un asteroid mai mare decât cele mai impresionante clădiri din lume va trece APROAPE de Pământ

Un asteroid "potențial periculos" se va apropia de Pământ / Sursa: Pixabay
Un asteroid "potențial periculos" se va apropia de Pământ / Sursa: Pixabay

Un asteroid de dimensiuni gigantice va trece marți pe lângă planeta noastră. 

Un asteroid gigant, mai mare decât orice clădire de pe Pământ, urmează să treacă marţi pe lângă Terra, relatează dpa, citat de Agerpres. Numit 7482 (1994 PC1), asteroidul măsoară 1.052 metri lungime şi o lăţime de peste un kilometru. Asteroidul este mai mare decât Burj Khalifa din Dubai, care, la 830 de metri înălţime, este cea mai înaltă clădire din lume.

El nu reprezintă, însă, o ameninţare pentru Pământ, neexistând pericol de coliziune cu Terra. Asteroidul se va apropia cel mai mult de planeta noastră la o distanţă de peste cinci ori faţă de cea dintre Pământ şi Lună.

Va trece marți pe lângă Pământ

Robert McNaught a descoperit asteroidul (7482) 1994 PC1 la Siding Spring Observatory din Australia pe 9 august 1994.

"#asteroid 1994 PC1 (~1 km lăţime), care va trece pe lângă Pământ, este foarte bine cunoscut şi a fost studiat timp de decenii de experţii noştri de la #PlanetaryDefense. Staţi liniştiţi, 1994 PC1 va trece în siguranţă pe lângă planeta noastră la 1,2 milioane de mile (1,93 milioane de kilometri) distanţă, marţi, 18 ianuarie", este mesajul postat pe Twitter de NASA Asteroid Watch.

Biroul de Coordonare a Apărării Planetare (Planetary Defence Coordination Office) din cadrul NASA, înfiinţat în 2016, monitorizează spaţiul pentru a găsi, urmări şi monitoriza obiecte aflate în apropierea Pământului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel