Un asteroid zboară prin spaţiu spre Pământ.
Un asteroid va trece pe lângă Pământ pe data de 18 ianuarie 2022. Astronomii l-au numit Asteroidul 7498 (1994 PC1).
Asteroidul are o înălţime de aproximativ 2,5 ori mai mare decât Empire State Building din New York. NASA îl consideră un asteroid potenţial periculos din cauza dimensiunilor sale şi a apropierii pe care o are de planetă, conform BGR.
Deşi este masiv, asteroidul 7498 (1994 PC1) nu este o ameninţare în acest moment, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să ne facem griji că traiectoria sa se va schimba şi îl va aduce mai aproape de Pământ.
Şansele de a vedea acest asteroid uriaş cu ochiul liber sunt mici.
Acest asteroid a fost descoperit pentru prima dată de Robert McNaught în august 1994.
Astronomii au constatat că obiectul se deplasează cu aproximativ 43.754 mile pe oră în raport cu Pământul. Ei au putut apoi să folosească datele adunate de-a lungul anilor pentru a-i determina orbita exactă.
Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spaţiul cosmic, a explicat în exclusivitate pentru DC NEWS care sunt următorii paşi în ceea ce priveşte călătoriile în afara planetei noastre, dar a spus şi care este principala problemă în ceea ce priveşte o călătorie spre planeta Marte.
„NASA propune ca în programul Artemis să trimită primul echipaj pe Lună. Acela va fi începutul călătoriilor în spaţiu. Va mai fi o navă automată care va înconjura Luna şi o navă cu echipaj care va face ocolul Lunii pentru a vedea cum funcţionează nava americană Orion, principalul vehicul de transport al oamenilor pe Lună.
Aşa începe construcţia unui program care vizează realizarea unei baze umane permanente la Polul Sud al Lunii. Se va construi o staţie spaţială care va constitui un hub între Pământ şi Lună. Aşa cum spune şeful NASA, vom ajunge pe Lună ca să rămânem, nu vor mai fi misiuni sporadice. Va fi o staţie permanentă, aşa cum e Staţia Spaţială Internaţională, unde se schimbă echipajul periodic şi care este locuită de foarte mult timp.
Mai departe, Luna va fi o experienţă deosebită din punct de vedere al organizării, al tehnologiilor folosite, al experienţei medicale asupra astronauţilor, pentru a putea planifica un zbor către Marte, probabil peste vreo 15 ani", a declarat Dumitru Prunariu pentru DC NEWS. Continuarea, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News