Un asteroid va trece pe lângă Pământ în 25 martie. Suntem în pericol?

Foto: nasa.gov
Foto: nasa.gov

Un asteroid va fi în apropierea Pământului la sfârşitul săptămânii.

Un grup de astronomi români a descoperit un asteroid care va trece la distanța de 170.000 km de Pământ (aproximativ jumătate din distanța Pământ – Lună) în data de 25 martie 2023, notează ParaSOL.

Dimensiuni îngrijorătoate

Asteroidul a primit denumirea temporară 2023 DZ2, în urma raportării prompte a observațiilor către organizația internațională Minor Planet Center (care menține baza de date centrală a tuturor obiectelor mici din Sistemul Solar). Rezultatele preliminare arată că acest asteroid are un diametru echivalent între 40 – 100 m.

Din cauza acestei dimensiuni, strălucirea lui 2023 DZ2 este foarte slabă, iar detecția lui a putut fi realizată doar folosind un telescop cu apertură mare și algoritmi avansați de procesare a imaginilor. Însă, în timpul scurt în care va trece pe lângă Pământ, vă ajunge la magnitudinea 9.5 putând fi observat chiar și prin telescoapele astronomilor amatori. 

Observațiile, efectuate ca parte a activităților de cercetare din cadrul proiectului ParaSOL (Detecția obiectelor din Sistemul Solar și a resturilor spațiale folosind metode de calcul paralel, au fost realizate folosind telescopul cu apertura de 2.5m Isaac Newton (INT) din în La Palma (Insulele Canare, Spania).

Prea aproape de noi?

Aceste determinări au atras atenția astronomilor din întreaga lume din cauza apropierii sale de Pământ și probabilității de impact estimate din observațiile preliminare conform sistemului de monitorizare și predicție Sentry dezvoltat de grupul CNEOS din laboratorul JPL al NASA, dar și a altor sisteme. Diferite observatoare din întreaga lume au monitorizat ulterior evoluția orbitală a acestui obiect. În urma îmbunătățirii soluției orbitale, ne așteptăm ca această probabilitate să scadă (până la 0).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel