Un avion de tip Boeing 737-800 al companiei aeriene China Eastern s-a prăbuşit luni cu 133 de persoane la bord în regiunea Guangxi, în sudul Chinei, a informat televiziunea de stat CCTV, potrivit EFE şi Reuters.
Avionul, care decolase la ora locală 13:15 (5:15 GMT), efectua o cursă între oraşele chineze Kunming (sud-vest) şi Guangzhou (Canton).
Un Boeing 737 de la aerolínea China Eastern se ha estrellado con 133 personas a bordo en el sur del país. Volaba de Kunming a Guangzhou.pic.twitter.com/bGqv8ibZgv
— Zigor Aldama 齐戈 (@zigoraldama) March 21, 2022
Prăbuşirea avionului a fost confirmată de Administraţia Aviaţiei Civile a Chinei (CAAC), care a anunţat că s-a pierdut contactul cu aeronava deasupra oraşului Wuzhou (regiunea Guangxi). Avionul avea la bord 123 de pasageri şi nouă membri ai echipajului.
Presa de stat chineză a relatat anterior că la bordul aeronavei se aflau 133 de persoane. Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că se află 'sub şoc'. Într-o neobişnuită reacţie la cald, liderul de la Beijing a cerut 'să fie stabilite cât mai repede cauzele accidentului', potrivit CCTV, citată de AFP.
Avionul, care decolase la ora locală 13:11 (5:11 GMT) şi efectua o cursă între oraşele chineze Kunming (sud-vest) şi Guangzhou (Canton), aflat la o distanţă de 1.300 de kilometri, s-a prăbuşit în apropierea oraşului Wuzhou şi 'a provocat un incendiu' de pădure în comitatul Teng din oraşul Wuzhou, potrivit CCTV, care a adăugat că echipe de salvatori au fost trimise la locul prăbuşirii.
Presa chineză a citat un oficial din cadrul serviciilor de salvare care a spus că avionul pur şi simplu s-a dezintegrat. Zborul trebuia să aibă o durată de o oră şi 40 de minute, iar aparatul, aflat în exploatare de aproape şapte ani, trebuia să parcurgă cei 1.357 de kilometri care separă Kunming de Canton.
Potrivit datelor furnizate de portalul de urmărire a zborurilor FlightRadar24, aeronava zbura la ora locală 14:19 (06:19 GMT) la o altitudine de 8.870 de metri când, la 55 kilometri vest de localitatea Wuzhou, a început să coboare.
A juzgar por el intenso incendio que ha provocado el accidente, es difícil pensar que habrá supervivientes. #MU5735pic.twitter.com/wM0hC8DFf5
— Zigor Aldama 齐戈 (@zigoraldama) March 21, 2022
Ultimul punct de contact al cursei MU5735 a fost, potrivit FlightRadar24, la 25 de kilometri sud-vest de Wuzhou, la o altitudine de 989 de metri, la ora locală 14:22 (06:22 GMT), ceea ce înseamnă că aparatul de zbor a coborât aproape 8.000 de metri în numai 3 minute, notează EFE. În momentul dispariţiei de pe radar, avionul zbura cu 700 kilometri la oră.
Avionul urma să aterizeze în Guangzhou la ora locală 15:05 (07:05 GMT). Contactată de AFP, compania China Eastern, care opera zborul MU5735, nu a făcut imediat niciun comentariu. Însă site-ul China Eastern Airlines a afişat ulterior o pagină în alb şi negru, ceea ce fac companiile aeriene de obicei, în semn de respect în cazul unui accident aviatic care se presupune că s-a soldat cu victime, notează Reuters.
Industria aviatică din China a avut una dintre cele mai bune rate de siguranţă din lume în ultimul deceniu. Potrivit Reţelei de Siguranţă în Aviaţie, ultimul accident aerian major din China a avut loc în august 2010, când 44 din cei 96 de oameni aflaţi la bord au murit în momentul în care un zbor regional cu un aparat Embraer E-190 operat de Henan Airlines s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul Yichun în condiţii de vizibilitate scăzută, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News