Un avion rusesc a aterizat sâmbătă în Statele Unite pentru a recupera mai mult de zece diplomaţi expulzaţi din misiunea Rusiei la ONU şi acuzaţi de Washington de "spionaj", potrivit autorităţilor, notează AFP.
Statele Unite şi-au închis spaţiul aerian tuturor avioanelor ruseşti după ce Moscova a invadat Ucraina săptămâna trecută.
Un Iliuşin IL-96 a aterizat, totuşi, sâmbătă pe aeroportul internaţional din Washington, potrivit site-ului Flight aware, care urmăreşte toate mişcările aeriene.
"Guvernul SUA a dat undă verde acestui avion închiriat de guvernul rus pentru a facilita plecarea diplomaţilor din misiunea rusă" la Naţiunile Unite, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.
Această "excepţie" urmăreşte să asigure plecarea lor şi a familiilor lor "la data impusă", a adăugat ea.
Statele Unite au anunţat luni expulzarea a "12 agenţi ai serviciilor de informaţii din misiunea rusă care au abuzat" de statutul lor diplomatic în Statele Unite "prin angajarea în activităţi de spionaj".
A doua zi, pe aceeaşi bază, SUA au dispus plecarea înainte de 7 martie a unui cetăţean rus care lucra la secretariatul ONU.
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a denunţat "un demers ostil" împotriva ţării sale.
Misiunea Rusiei la ONU are aproximativ 100 de persoane, potrivit unei surse diplomatice ruse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu