Cercetătorii de la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation din Australia au inventat un bandaj inteligent, care semnalează vindecarea sau agravarea rănii prin schimbarea culorii sale.
Bandajul, realizat din cristale lichide, îşi schimbă culoarea, de la roşu spre albastru, în funcţie de temperatura corpului înregistrată în zona vătămată, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Louise Van der Werff, inventatoarea acestui bandaj revoluţionar, consideră că textura pansamentului poate să amelioreze considerabil felul în care sunt tratate rănile grave, prin depistarea timpurie a infecţiilor şi a inflamaţiilor.
"Dacă rana se infectează, atunci în mod normal devine mai fierbinte. Ar deveni mai rece, dacă în acea zonă ar exista, de exemplu, un surplus de sânge", a precizat cercetătoarea australiană. Louise Van der Werff a spus că bandajul pe care l-a creat este extrem de sensibil şi poate să indice modificări ale temperaturii corporale mai mici de o jumătate de grad Celsius. În opinia cercetătoarei australiene, noul bandaj poate să îi ajute pe medici să economisească atât timp, cât şi bani, în timpul tratamentului administrat acelor răni.
"Ţinta noastră principală vizează tratamentul acordat în cazul rănilor grave - persoanele în vârstă, obeze şi cele care suferă de diabet pot suferi anumite răni, precum ulcer la nivelul membrelor inferioare şi ulcer de decubit (ulcer ischemic de presiune), care pot dura mult timp dacă nu se vindecă în mod corect", a precizat cercetătoarea australiană. Circa 200.000 de pacienţi din Marea Britanie suferă de o astfel de rană gravă. Printre simptomele obişnuite ale ulceraţiilor se numără senzaţia de durere şi mirosul neplăcut, care pot cauza insomnii şi pierderea mobilităţii.
În 2008, costurile generate de îngrijirile medicale acordate acestor pacienţi s-au ridicat la aproximativ 3,1 miliarde de lire sterline (3,48 miliarde euro). Noul pansament revoluţionar este fabricat din cristale lichide reactive, derivate din colesterol. Louise Van der Werff, care îşi face doctoratul la Monash University din Melbourne (Australia), intenţionează să breveteze prototipul acestui bandaj în următoarele şase luni şi să îşi prezinte invenţia la Fresh Science 2011, un congres destinat tinerilor cercetători, aflaţi la început de carieră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News