Un bărbat a murit după ce a fost spulberat de o mașină de curse, la Trofeul Câmpulung Muscel 2023

Foto: Trofeul Campulung Muscel 2023
Foto: Trofeul Campulung Muscel 2023

Un spectator a fost preluat de elicopterul SMURD după ce a fost spulberat de un bolid la Trofeul Câmpulung Muscel 2023.

Update:

"Din păcate, victima implicată în incidentul de la Câmpulung a decedat. Având în vedere acest nefericit eveniment, organizatorul şi Federația Română de Automobilism Sportiv au decis anularea competiției.

Iniţial, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung, unde a fost stabilizat şi urma să fie transportat cu un elicopter SMURD la Bucureşti. În drum spre elicopter, starea victimei s-a agravat şi, în ciuda eforturilor depuse la faţa locului de personalul medical, care a efectuat manevre de resuscitare timp de peste 45 de minute, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Federaţia Română de Automobilism Sportiv a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.

Organizatorul etapei de viteză în coastă de la Câmpulung şi Federaţia Română de Automobilism Sportiv transmit condoleanţe familiei bărbatului decedat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", transmite Federaţia Română de Automobilism Sportiv. 

- ştirea iniţială - 

La Trofeul Câmpulung Muscel 2023, ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, un spectator a fost rănit, sâmbătă, după ce o mașină a ieșit de pe traseu și l-a lovit. El urma să fie dus cu elicopterul la un spital din Bucureşti, conform Agerpres. 

Cum a avut loc impactul

Organizatorii au anunțat că incidentul s-a produs în a treia manșă de antrenamente, când spectatorul se afla într-o zonă interzisă publicului. “Într-un viraj de stânga, Claudiu Ciucă, pilotul cu numărul de concurs 83, a frânat târziu şi maşina a ieşit de pe traseu. Bolidul s-a oprit într-o maşină care era parcată la aproximativ 30 - 40 de metri de axa drumului, accidentând un spectator care se afla totuşi în zonă. Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transferat de urgenţă la Spitalul Municipal Câmpulung”, se precizează în comunicat.

Potrivit organizatorilor, victima a suferit o fractură de bazin și un picior i-ar fi fost amputat deja. După ce a fost stabilizat la Spitalul Municipal Câmpulung, bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la un spital din Capitală.

Accident în premieră în această competiție

Acesta este primul incident auto în care este implicat un spectator, din cele 12 ediții ale competiției organizate pe traseul Lereşti - Voina.

Trofeul Câmpulung Muscel 2023, organizat de ACS Brothers Motor Sport, cu sprijinul autorităților locale și al Federației Române de Automobilism Sportiv, are loc în perioada 21 - 22 octombrie și adună la start 66 de piloți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel