Un bărbat a fost ucis de tren, în Prahova

Fotografie creată de Albin Berlin, de la Pexels
Fotografie creată de Albin Berlin, de la Pexels

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, duminică după-amiază, în zona staţiei CF Bobolia. 

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost accidentat mortal de tren, duminică după-amiază, în apropierea staţiei CF Bobolia, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Conform sursei citate, poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi au fost sesizaţi despre eveniment în jurul orei 14,15, echipajul de prim ajutor ajuns la faţa locului constatând decesul bărbatului accidentat.

În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul, transmite Agerpres.

VEZI ȘI: Destin tragic pentru doi bărbați. Au fost călcați de tren în timp ce își comemorau fratele ucis în același loc tot de un tren

Doi bărbați din statul american North Carolina, care își comemorau fratele ucis de tren, au fost loviți și omorâți de un tren în același loc, scrie CNN, citat digi24.ro. Victimele aveau vârstele de 20 şi 29 de ani.

"Cei doi își comemorau fratele care își pierduse viața cu o săptămână înainte, chiar în locul unde fusese lovit de tren. Din nefericire, cei doi frați au fost loviți la rândul lor de un tren, în timp ce se aflau pe șine și au murit la scurt timp din cauza rănilor", a declarat sergentul Adam Jones, de la Poliția Charlotte. 

Fratele lor, de 27 de ani, se afla la volan și a fost lovit de tren în timp ce încerca să traverseze calea ferată, pe 26 iulie, a mai precizat Adam Jones.

Înregistrările video confirmă că cei doi frați stăteau pe șine când au fost loviți de tren. Ei aprinseseră lumânări și păstrau un moment de reculegere în memoria fratelui lor. 

Poliţia spune că toate barierele și sistemele de alertă funcționau corect. Anchetatorii bănuiesc că alcoolul ar putea fi un factor ce ar fi dus la această tragedie, potrivit Publika. (Știrea, AICI.)

CITEȘTE ȘI: Pe vremea lui Ceaușescu se reparau 600-800 de km de cale ferată/an. Ce a urmat după Revoluție. Pintea, director CFR: În 2008 și 2009, nici măcar un kilometru reparat capital

CITEȘTE ȘI: Bilet unic de călătorie cu trenul și metroul, în București și Ilfov

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel