Un bărbat de 42 de ani din comuna Corbii Mari, Dâmbovița, a murit înecat, după ce s-a răsturant cu tractorul într-un canal.
La sosirea salvatorilor, tractoristul a fost găsit căzut într-un canal, de pe raza satului Ungureni, comuna Corbii Mari, potrivit IS Dâmbovița, scrie dbonline.ro.
Bărbatului i s-au efectuat manevrele de resuscitare, dar totul a fost în zadar. Mai mult de atât, în apropiere a ajuns și un elicopter SMURD, dar din nefericire a fost declarat decesul bărbatului. Accidentul a fost observat târziu de către o persoană care trecea prin zonă.
La locul accidentului au intervenit pompierii Gărzii Potlogi, dar și un echipaj SMURD. Tot acolo s-a deplasat și un echipaj SAJ. Polițiștii au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fată prevăzută de art. 192 din Codul Penal.
Sfârșit asemănător și pentru un doljean
În urmă cu doar câteva zile, un alt caz asemănător a avut loc. Un doljean s-a răsturnat cu tractorul în canalul de irigații, echipele de intervenție ajungând prea târziu pentru a-i salva viața acestuia. Totul a avut loc pe raza localității Moțăței Gară, relatează antena3.ro.
La locul accidentului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție, inclusiv echipaje de căutare-salvare dotate cu ambarcațiuni pneumatice, o autospecială de descarcerare si un echipaj medical de la SAJ. Scafandrii solicitați au venit în sprijinul echipelor și au asigurat căutarea bărbatului.
Când a fost scos din apele canalului, bărbatul era mort. Cadavrul va fi supus unei expertize medico-legale, pentru a se clarifica care a fost cauza decesului. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Tânăr de 17 ani mort în canalul de irigații
Cazul nu este singular. Sfârșit tragic pentru un băiat de 17 ani din Galați care plecase pe câmp să strângă cartofi. A fost găsit înecat, după ce a făcut o greșeală uriașă. Băiatul de 17 ani din localitatea gălățeană Vânători a fost găsit mort într-un canal de irigații, după o zi de căutări ale pompierilor.
Ajunşi la canalul de irigații din localitatea Vânători în urma unei solicitări, pompierii militari de la Detaşamentul Galaţi au constatat că este vorba despre un băiat în vârstă de 17 ani. Tânărul ieşise la strâns cartofii împreună cu un vecin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu