Un bărbat a stat în gheaţă 2 ore, 30 de minute şi 53 de secunde. Ce s-a întâmplat

Un austriac și-a doborât propriul record mondial. 

Austriacul Josef Koeberl, cunoscut în ţara sa drept "omul de gheaţă", a reuşit să-şi doboare sâmbătă propriul său record mondial, stând în picioare într-o cabină plină cu cuburi de gheaţă timp de 2 ore, 30 de minute şi 53 de secunde, îmbrăcat doar într-un costum de baie, transmite EFE, scrie Agerpres. 

Noul record a fost înregistrat în piaţa centrală din Melk, oraş istoric situat la 80 de kilometri vest de Viena, unde zeci de persoane l-au încurajat pe bărbat.

Are 43 de ani și este funcționar public 



Koeberl, un funcţionar public în vârstă de 43 de ani, nu a dorit doar să-şi depăşească recordul precedent, ci şi să lanseze un mesaj de conştientizare cu privire la criza climatică şi la topirea gheţarilor.

"În Germania există cinci gheţari. Oamenii de ştiinţă spun că în numai zece ani va mai rămâne unul singur. Am doi copii şi în viitor vreau să merg cu ei pe un gheţar, să-l vadă, să poată fi pe el. Vom avea o problemă în următorii 10, 20 de ani, dacă nu facem nimic pentru a schimba lucrurile", a explicat sportivul austriac pentru EFE.

"Omul de gheaţă" speră că, atunci când îi vor vedea realizarea, politicienii şi întreprinzătorii îi vor asculta mesajul şi vor deveni conştienţi de enorma pierdere pe care ar presupune-o dispariţia gheţarilor.

Cine a deținut recordul anterior 



Anul trecut, Koeberl l-a detronat pe chinezul Jin Songhao, care deţinea recordul mondial "de maximă durată, cu contact fizic total cu gheaţa". Evenimentul s-a petrecut la Viena unde, în momentul concursului, temperatura exterioară era de peste 30 de grade Celsius.

"Când respiram, aerul cald îmi intra în plămâni şi îmi încălzea corpul", îşi aminteşte el. În această sâmbătă, temperatura la Melk a fost ceva mai scăzută, de 27 de grade Celsius.

Ideea de a petrece cât mai mult timp cu putinţă într-o cabină cu gheaţă i-a venit lui Koeberl pe când era intervievat pentru un program de televiziune austriac. Atletul înregistrase deja câteva recorduri de înotat în ape îngheţate şi a decis că, în timpul interviului, va răspunde la întrebări aşezat într-o cadă plină de cuburi de gheaţă, pentru a-şi demonstra rezistenţa la temperaturile scăzute.

La încheierea interviului, a căutat să vadă dacă exista vreun record pentru ceea ce tocmai făcuse el şi a descoperit că deţinătorul unui astfel de record era Jin, care reuşise să stea aproape două ore acoperit de gheaţă. Koeberl ştia că ar putea rezista mai mult, aşa că anul următor a organizat un eveniment în faţa gării centrale din Viena, unde a stat 2 ore, 8 minute şi 47 de secunde închis într-o cabină de plastic, acoperit de gheaţă, şi cu medici care îi monitorizau non-stop starea de sănătate.

Cum decide să se oprească?



La evenimentul din această sâmbătă, "omul de gheaţă" a încercat să stea mai mult de 2 ore şi 30 de minute, lucru pe care era convins că-l va putea face deoarece s-a antrenat pentru aceasta pe gheţarul Hintertux (Tirolul austriac). "Ştiu când să mă opresc pentru că încep să am senzaţia de 'vedere în tunel'. Când nu mai am vedere periferică înseamnă că am stat prea mult (în gheaţă)", explică el.

După ce a ieşit din cabina plină cu cuburi de gheaţă, Koeberl era obosit, dar lucid, iar organizatorii i-au oferit... o îngheţată. "De data aceasta a fost mai greu, dar partea bună este că pot mai mult. Anul următor voi repeta figura, cel mai probabil în Los Angeles (în SUA)", a anunţat sportivul austriac, care a mai spus că intenţionează să-şi doboare din nou recordul şi să stea trei ore "la gheaţă".

Austriacul se pregăteşte şi să doboare recordul mondial de înotat o milă (1.609 metri) în ape îngheţate, cu o temperatură sub zero grade Celsius. Intenţionase să facă acest lucru în luna martie, în zona gheţarului Hintertux, unde temperatura sub suprafaţa apei este de circa -1 grad Celsius, însă şi-a văzut planurile zădărnicite de pandemia de coronavirus. Dacă totul merge bine, în martie 2021, "omul de gheaţă" va încerca să depăşească şi această nouă provocare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel