Urmărește emisiunea live


Un bărbat acuzat că a bătut şi violat o fată de 13 ani a fost arestat preventiv

catuse
catuse
Alegeri prezidentiale 2024

Un bărbat acuzat că a violat o fată de 13 ani, după ce a bătut-o cu o coadă de topor şi cu o curea, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, luni, de magistraţii Tribunalului Galaţi.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi l-au reţinut pe Maricel Lungu şi au solicitat instanţei arestarea lui preventivă pentru lipsire de libertate şi viol, se arată într-un comunicat de luni al Ministerului Public, citat de Mediafax.

Magistraţii Tribunalului Galaţi au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru 29 de zile.

Bărbatul este acuzat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a acostat o minoră în vârstă de 13 ani şi şapte luni, pe care a condus-o în locuinţa sa.

"În acest context, inculpatul a lovit partea vătămată cu o coadă de topor, o curea, precum şi cu picioarele şi cu pumnii, după care a întreţinut raport sexual cu aceasta. După consumarea actului sexual, partea vătămată a fost constrânsă, prin ameninţări, să rămână în casa inculpatului până a doua zi când a reuşit să fugă, profitând de ieşirea, pentru scurt timp, a acestuia din imobil" , potrivit procurorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel