Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Caracal, a fost găsit spânzurat, marţi, în podul casei, de către fiica sa, rudele susţinând că acesta a „suferit“ mult după ce echipa de fotbal Universitatea Craiova, al cărei suporter era, a retrogradat în Liga secundă.
Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt a fost solicitat, marţi seară, să intervină pe strada Neagoe Basarab din municipiul Caracal, la o locuinţă în podul căreia fusese găsit spânzurat un bărbat. La faţa locului, pompierii militari l-au găsit pe proprietarul casei, un bărbat de 54 de ani, spânzurat de o grindă.
Cea care a găsit trupul neînsufleţit al bărbatului a fost fiica acestuia, care a spus că tatăl său era supărat după ce echipa de fotbal Universitatea Craiova, al cărei suporter era, a retrogradat în Liga secundă. „Prima lui supărare a fost când Craiova a retrogradat, după care au urmat şi altele. A fost mare supărare cu Universitatea Craiova şi nici nu mai avea tragere de inimă să se ducă la meciuri. Universitatea Craiova i-a adus mereu zâmbete, plângea la fiecare meci. Toată ţara îl ştie şi nu rata niciun meci“, a afirmat Cecilia Sârbu
Ea a mai spus că tatăl său a suferit cel mai mult după ce Universitatea Craiova a pierdut în etapa a XXXII-a meciul jucat în compania celor de la Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0.
„Are un tricou inscripţionat pe spate cu numele său - Manolo. E singura amintire care i-a rămas. Universitatea Craiova era singura lui iubire şi spunea mereu «până la moarte cu Craiova» şi aşa a fost. La meciul cu Dinamo Bucureşti a suferit foarte mult şi a spus că echipa a căzut şi nu se mai poate face nimic pentru salvarea ei“, a declarat Cecilia Sârbu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu