Un bărbat din Ilfov ar fi fost otrăvit de soacră cu mercur.
Un bărbat din Ilfov, în vârstă de 48 de ani și fiul său, în vârstă de 18 ani, au ajuns de urgență la spital după ce soacra acestuia i-ar fi otrăvit cu mercur. Femeia, în vârstă de 83 de ani ar fi vrut să se răzbune pe cei doi. Potrivit unor surse Antena 3 CNN, diagnosticul medicilor pentru bărbatul din Ciorogârla ar fi - ingestie mercur elemental.
Cei doi au ajuns la spital după ce bărbatul de 48 de ani a alertat autorităţile şi le-a spus poliţiştilor că, la cină, a observat într-o farfurie o substanță de culoare gri şi bănuieşte că ar fi vorba despre mercur pus în mâncare de către soacra sa.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că a existat un conflict intrafamilial și că femeia în vârstă de 83 de ani ar fi distrus un bun din locuință. Cât despre cele spuse de bărbatul de 48 de ani, polițiștii criminaliștii au ridicat substanța de culoare gri, atât din mâncare, cât și dintr-un ambalaj din plastic, pentru a efectua ulterior o expertiză.
La spital a fost transportată și femeia în vârstă de 83 de ani, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Față de aceasta a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bragadiru au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu