Un bărbat din Olt a preferat să dea foc casei mamei sale decât să o împartă la moştenire.
Un bărbat din județul Olt a preferat să dea foc casei mamei sale decât să o împartă la moştenire. Bărbatul din Slatina, în vârstă de 46 de ani, locuia împreună cu mama sa într-o casă, în localitatea Schitu din judeţul Olt, relatează Antena 3 CNN.
Se pare că între el şi femeie au apărut discuţii legate de dreptul la moştenire și, supărat că nu a ajuns la o înţelegere cu mama sa, bărbatul a dat foc casei.
Incendiul a cuprins întreaga casă, iar flăcările au distrus imobilul aproape în totalitate. Norocul femeii a fost că a fugit imediat din casă şi a anunţat autorităţile.
După acest gest, individul a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru infracţiunea de distrugere prin incendiere.
Precizăm că este primul caz de acest fel din judeţul Olt. În toamna anului trecut, un bărbat a recurs la acelaşi gest şi din acelaşi motiv: nu a reuşit să obţină moştenirea şi a preferat să dea foc casei.
Un alt incident s-a produs în Galați, acolo unde noaptea trecută o explozie puternică s-a produs într-un bloc de locuit.
Două autospeciale au intervenit la fața locului, un echipaj de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD tip B de la Detașamentul de Pompieri Galați. Bărbatul în apartamentul căruia a avut loc explozia a fost transportat la spital cu arsuri superficiale la nivelul corpului.
În urma exploziei, locatarii blocului au fost evacuați. Mai multe uși de la apartamente și geamuri au fost avariate, iar geamurile de termopan sparte dar și ghivecele care au căzut de la etaje au avariat trei autoturisme.
Chiar la parterul blocului afectat se află și Secția 3 de Poliție, astfel că agenții care lucrează acolo nu vor putea intra în clădire până ce experții nu vor confirma faptul că zona este sigură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu