Vremea rea a făcut victime într-o comună din Alba. Marți dimineață, în jurul orei 08.30, doi oameni au căzut pradă furiei naturii dezlănțuite.
Un bărbat şi o femeie au fost loviţi de fulger în comuna Stremţ (Alba). Cei doi se aflau într-o căruţă, la ieşirea din localitatea Stremţ spre Geomal şi au fost loviţi de un fulger. La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD Alba Iulia şi de Ambulanţă de la Teiuş. Victimele au primit îngrijiri medicale de urgenţă şi au fost transportaţi la UPU Alba Iulia, scrie Alba24.ro.
Județul se află, marți, 24 iunie, în intervalul 03-23, sub incidența unei avertizări Cod Galben de ploi abundente, de peste 25-30 l/mp, însoțite de fenomene electrice, vânt cu intensificări și posibile căderi de grindină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu