Un bărbat infectat cu SARS-CoV-2 a fost găsit la pescuit de Paști. Acesta a primit o amendă de 5.000 de lei și dosar penal.
O partidă de pescuit l-a costat extrem de scump pe un bărbat din Ghiroda. Bolnav de Covid-19, acesta nu a respectat izolarea. Polițiștii nu l-au găsit acasă, în prima zi de Paști, ci la pescuit. I-au făcut dosar penal și l-au amendat cu 5.000 de lei.
Bărbatul locuiește în comuna Ghiroda și este bolnav de Covid-19. Se afla în izolare la domiciliu, iar în prima zi de Paște nu a fost găsit acasă de polițiștii locali care au mers să îl controleze. Oamenii legii au așteptat să vadă când se întoarce și așa au aflat că a fost la pescuit.
„Un cetățean al comunei Ghiroda, confirmat pozitiv COVID și aflat în izolare la domiciliu, n-a mai suportat să stea acasă și a ieșit în prima zi de Paște… la pescuit! Polițiștii locali l-au verificat la domiciliu și, cum nu a fost de găsit, l-au așteptat până când omul s-a întors relaxat după o zi petrecută în natură, nechibzuință care l-a costat 5.000 de lei, valoarea amenzii contravenționale”, au anunțat reprezentanții Primăriei Ghiroda pe pagina de Facebook, potrivit Tion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News