Un bărbat mușcat grav de rechin a înotat singur până la mal şi a mers 300 de metri

O poveste incredibilă de supraviețuire va marca pe viață un surfer din Australia. 

Medicii au salutat "remarcabila" poveste de supravieţuire a unui surfer din statul South Australia care a reuşit să înoate singur până la ţărm şi să meargă pe jos 300 de metri după ce a suferit răni "extraordinare" cauzate de un rechin în largul unei plaje îndepărtate, relatează luni The Guardian, scrie Agerpres. 

Paramedicul Michael Rushby a declarat că bărbatul prezenta "răni grave" în zona spatelui "compatibile cu o muşcătură destul de mare a unui rechin", însă a reuşit să se salveze.

Tânărul în vârstă de 29 de ani a fost muşcat de rechin duminică, în timp ce făcea surfing în golful D'Estrees din apropiere de Kangaroo Island.

A primit primul ajutor de la un paramedic aflat în timpul liber 



Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor de un paramedic care nu se afla în timpul serviciului, apoi a primit îngrijiri suplimentare din partea lui Rushby şi a altui paramedic, înainte de a fi transportat la Centrul Medical Flinders.

"L-am stabilizat la marginea drumului, i-am tratat rănile şi i-am gestionat durerea", a explicat Rushby. "Tânarul suferise răni grave la spate, mijloc şi coapsă", a adăugat el.

De pe patul de spital, tânărul a adresat un bilet de mulţumire paramedicilor care l-au salvat şi personalului medical, în care a povestit experienţa trăită. "Stăteam pe placă în momentul în care am simţit o lovitură în partea stângă", a scris el. "A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion. M-a muşcat de spate, de fese şi cot şi a rupt o bucată din placă. Am reuşit să zăresc rechinul când mi-a dat drumul şi a dispărut", a povestit victima.

O poveste remarcabilă 



Rushby a declarat că bărbatul a reuşit apoi să înoate singur până la ţărm. "Aceasta este una dintre părţile remarcabile ale poveştii, mi-a spus că a înotat singur înapoi la plajă. Apoi a fost nevoit să meargă 300 de metri până la parcare, unde a primit ajutor de la martori", a spus el.

Paramedicul, care a declarat că acesta a fost primul său caz de muşcătură de rechin, a spus că bărbatul era conştient în timp ce i se acorda primul ajutor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel