Un bărbat părăsit de soție a tăiat anvelopele unei mașini crezând în mod greșit că e a amantului

Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

Un bărbat din Alba Iulia, părăsit de soție, a tăiat anvelopele unei mașini. El credea, în mod greșit, că autoturismul îi aparține amantului femeii. 

Bărbatul din Alba Iulia a fost plasat, după răzbunarea ratată, sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. El a tăiat anvelopele unui autoturism aflat în apropierea locuinței soției sale, despre care credea că îi aparține amantului. Mașina era însă a unei tinere din Cluj, în vârstă de 26 de ani, care a observat că are cauciucurile tăiate chiar în dimineața zilei de 1 decembrie. 

IPJ Alba a informat că, pe 6 decembrie, un bărbat în vârstă de 39 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore, bănuit fiind că ar fi distrus, pe 1 decembrie 2021, în jurul orei 05:30, anvelopele unui autoturism parcat pe o stradă din Alba Iulia.

Povestea din spatele incidentului

Bărbatul, despărțit de soție de mai mult timp, ar fi dorit să se împace. Aceasta nu era și dorința femeii, care a obținut în luna noiembrie a.c. un ordin de protecție pe o perioadă de șase luni pentru că soțul ar fi agresat-o, potrivit Adevărul.

Astfel, individul a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de femeie și de locuința acesteia și i s-a interzis orice contact cu ea, inclusiv cel telefonic.  

În dimineața Zilei Naționale, bărbatul a bănuit că soția se află cu amantul în locuință și, crezând că autoturismul cu pricina este al lui, a decis să se răzbune. Tânăra din județul Cluj, care nu avea nicio legătură cu această poveste, s-a trezit cu anvelopele de la mașină tăiate și a depus plângere la Poliție.

Alt Incident jenant de Ziua Națională: Un jandarm a căzut de pe cal în timp ce încerca să-l încalece

Un utilizator de pe Facebook a surprins niște imagini cu un jandarm care, după ce s-a chinuit să încalece un cal, a căzut de pe acesta. Ba mai mult, respectivul era să fie rănit de animal. Incidentul a avut loc în zona Piața presei Libere, în timp ce la Arcul de triumf avea loc parada de Ziua Națională a României. (Vezi imaginile și mai multe detalii despre acest subiect, AICI.)

CITEȘTE ȘI: Bărbatul care i-ar fi furat portofelul jurnalistei de la România TV a fost reținut

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV / Defilare cu tancuri şi militari de Ziua Naţională. Alfred Bulai, amintire din Armată: Atunci mi-am pus întrebarea dacă am avea şanse într-un conflict

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel