Un bebeluș abandonat într-un tufiș a fost salvat de un câine husky. Copilul înfășurat în pături avea doar câteva ore de la naștere în momentul în care a fost găsit.
Viața unui bebeluș abandonat într-un tufiș a fost salvată de un Husky aflat la plimbare, într-un parc din Birmingham, Marea Britanie. Terry Walsh își plimba câinele pe nume Hel când animalul a dat de câteva pături abandonate într-un tufiș, într-un parc din Birmingham, Marea Britanie.
„Am auzit deodată copilul plângând. Cred că mângâierea blândă a lui Hel l-a trezit”, spune Terry Walsh.
Nou-născutul avea probabil doar câteva ore când Walsh și Hel l-au găsit, a declarat poliția din West Midlands într-un comunicat de presă. Bebelușul a fost dus imediat la spital, unde angajații l-au numit George pentru că a fost găsit cu o zi înainte de St. George. Poliția a dat publicității mai multe fotografii ale micuțului George, în speranța că așa îi va fi găsită mama.
„Ești principala mea preocupare acum și vrem să ne asigurăm că ești bine. Nu știu circumstanțele nașterii lui George, dar eu, ca părinte, știu că a deveni părinte poate fi copleșitor”, a declarat inspectorul Neil Hunt.
Și Walsh îi mulțumește câinelui său pentru că are o fire docilă: „Hel a fost minunat. Un câine mai în vârstă sau un câine cu un alt temperament ar fi putut trage pătura și bebelușul ar fi devenit o păpușă de cârpă. Ca să nu mai vorbim despre ce ar fi putut face vulpile și șoarecii”.
„Îi mulțumesc Domnului că bebelușul era în viață, ar fi putut fi mult mai rău: ar fi putut fi mort. Cerul l-a trimis pe Hel să salveze acel copil!”, adaugă Terry Walsh, proprietarului câinelui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu