Cel mai recent roman al Ancăi Mizumschi, “Cei care cumpără stele”, publicat la sfârșitul anului trecut de Editura Trei, s-a dovedit un best-seller pe piața de carte din România.
Acțiunea, desprinsă parcă din “O mie și una de nopți”, se desfășoară în secolul al XVI-lea, pe trei continente. O călugăriță alcoolică îndrăgostită de vinuri, o sultană bulimică, o negustoreasă de opiu, un magnat al textilelor, un bijutier chinuit de anxietate, un matematician arab, care inventează horoscoape, sunt numai câteva dintre personajele acestui roman alert și plin de culoare. O adevărată galerie cu portrete de femei puternice, această carte a simțurilor este construită asemeni unui carusel, fiecare protagonist venind pe rând în fața cititorului ca să își spună povestea, apoi retrăgându-se doar pentru a face loc următorului personaj și a reveni ulterior.
Cavalcadă de imagini și de senzații, romanul își fascinează cititorul, îl ține prins ca sub o vrajă pentru ca în final să îl elibereze, cu un mesaj tulburător: deși suntem tentați să cumpărăm fragmente de stele căzătoare, în încercarea de deveni nemuritori, deși încercăm să dăinuim mai mult decât trecerea noastră pe această planetă și constuim în acest scop imperii, flote, catedrale, minarete și ziduri, până la urmă, cel mai puternic lucru este viața noastră aici și acum, aparent fragilă, dar atât de puternică prin nucleul universal, comun, al umanului care ne leagă pe toți.
Anca Mizumschi este scriitoare, eseistă, public speaker. Dintre cărțile publicate amintim Est (1993), Opera Capitală (1995), Poze cu zimți (2008), Anca lui Noe (2009), Versuri (2010) În moalele cerului (2012) , Țara mea suspendată (2018). Anca Mizumschi fost prezența în mai multe antologii și a obținut mai multe premii literare în România. Poemele sale au fost traduse în spaniolă, suedeză, germană, italiană, franceză, maghiară, cehă, albaneză și chineză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News