Un bărbat a murit azi într-o secție de vot din sectorul 3. Medicii chemați de urgență la fața locului au încercat resuscitarea dar manevrele acestora au fost fără rezultat.
"Prin apel 112 a fost sesizat faptul că intr-o secție de votare din sectorul 3 un bărbat a acuzat o stare de rău și a leșinat. La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, dar în pofida eforturilor medicale, a fost constatat decesul. Trupul neînsuflețit urmează a fost ridicat, urmând a fi dispuse măsuri legale", se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
În această zi, în Capitală aproximativ 3.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și alte forțe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne acționează pentru buna desfășurare a procesului alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News