Un câine poliţist din Marea Britanie, care a fost înjunghiat în timp ce a pus de mai multe ori la pământ un atacator înarmat, a fost decorat pentru curajul său, relatează vineri Press Association.
Câinele Bacca a fost decorat cu Medalia de Aur din partea societăţii veterinare caritabile People's Dispensary for Sick Animals (PDSA) - considerată echivalentul decoraţiei civile Crucea lui George - în cadrul unei ceremonii organizate vineri la Birmingham Repertory Theatre.
Câinele, retras din activitate după ce a făcut parte din West Mercia Police, a suferit mai multe răni în timp ce a continuat să se lupte cu un bărbat înarmat cu un cuţit de 25 cm, chiar şi după ce poliţistul alături de care se afla, Mike Davey, a fost înjunghiat.
Bacca şi Davey, la rândul său retras din activitate, au fost răniţi în atacul care a avut loc la 6 iunie 2018. Davey a dat drumul câinelui pentru a-l dezarma pe atacator şi a încercat să-l imobilizeze pe acesta cu sprayul din dotare, însă fără niciun efect.
Cei doi l-au urmărit pe suspect, iar Bacca s-a luptat cu el. Bărbatul a reuşit să scape, însă câinele, deşi rănit, l-a pus din nou la pământ şi l-a imobilizat până când agresorul a fost încătuşat.
În urma rănilor suferite, Bacca a avut nevoie de tratament veterinar.
Este fantastic faptul că Bacca a primit un premiu atât de prestigios. Deşi a trecut un an de la incident sunt încă uimit de acţiunile lui din seara aceea. A fost atacat, în mod repetat, a fost rănit grav, şi totuşi a continuat să-şi facă treaba, a declarat Davey.
"A fost acolo când am avut nevoie de el - la fel ca în toţi cei opt ani în care am lucrat împreună - şi este şi acum, în rezervă - şi nu am nicio îndoială că în seara aceea mi-a salvat viaţa", a adăugat fostul poliţist.
Bărbatul acuzat în legătură cu acest incident a decedat ulterior, înainte de proces, precizează Press Association.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu