Un candidat la alegerile locale din 9 iunie, prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască doi poliţişti

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un fost primar și actual candidat la alegerile locale din 9 iunie, a fost reţinut după ce a încercat să mituiască doi poliţişti.

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat la fotoliul de edil-şef pentru alegerile locale din 9 iunie, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi încercat să mituiască doi poliţişti, transmite Agerpres.

Direcția Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Vaslui, anunță că în cursul zilei de 19 mai, în jurul orei 11:40, poliţiştii au efectuat un control la o societate comercială situată în comuna Pogana, judeţul Vaslui, administrată de soţia fostului primar. Aceștia ar fi constatat mai multe nereguli, iar pentru a nu se lua măsurile legale în legătură cu acest fapt, bărbatul a promis că le va remite poliţiştilor suma de 2.000 de lei.

Fostul primar, prins în flagrant



"Doi ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui au respins mita oferită de un lucrător economic cu ocazia unui control şi au formulat denunţ la DGA - SJA Vaslui privind săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Ca urmare a acestei situaţii, duminică, 19 mai 2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au organizat şi prins în flagrant un bărbat în timp ce oferea suma de 3000 de lei celor doi ofiţeri de poliţie", transmite Direcția Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Vaslui.

Ulterior, procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul prins în flagrant pentru dare de mită şi reţinerea lui pentru 24 de ore. Cercetările în acest caz continuă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel