Se închide un centru de testare COVID-19. Acesta efectua aproximativ 2000 de testări pe zi.
Un centru de testare a COVID-19 din Kent, Marea Britanie, a fost închis pentru a face loc unui parc de camioane pentru controale vamale post-Brexit. Guvernul intenționează să utilizeze terenul de la stația internațională Ebbsfleet dacă Marea Britanie iese din UE fără un acord pe 31 decembrie, potrivit Serviciului de Raportare a Democrației Locale.
Totodată, un purtător de cuvânt al cabinetului a declarat că nu s-a luat încă nicio decizie finală. Acesta a menționat: „Deciziile finale cu privire la siturile interioare nu vor fi luate până nu vom stabili amploarea noii infrastructuri de livrare din porturi”.
Lucrările începuseră la una dintre parcări, dar acest lucru a fost suspendat din cauza pandemiei de coronavirus. Centrul Ebbsfleet a fost apoi utilizat ca un loc de testare COVID-19 cu o capacitate de aproximativ 2.000 de teste pe zi, dar la începutul acestei luni personalul a fost anunțat că centrul se va închide, potrivit BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu