Un consilier local s-ar fi bătut cu un campion mondial la box, într-un club din Bistrița

Un consilier local s-ar fi bătut cu un campion mondial la box, într-un club din Bistrița / Foto: Pixabay, de Pavlofox
Un consilier local s-ar fi bătut cu un campion mondial la box, într-un club din Bistrița / Foto: Pixabay, de Pavlofox

Un consilier local s-ar fi bătut cu un campion mondial la box, într-un club din Bistrița.

Un consilier local și un campion mondial la box s-ar fi bătut într-un club din Bistrița. În total, patru persoane ar fi fost implicate în scandal, iar ulterior au fost ridicate și duse la audieri. Potrivit oamenilor legii, și ceilalți doi agresori sunt luptători de box, scrie Realitatea.net.

"La data de 9 noiembrie, ca urmare a probatoriului administrat într-un dosar penal aflat în instrumentare polițiștilor de la Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea a patru bărbați, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, în dimineața de 6 noiembrie a.c., polițiștii și jandarmii au intervenit la un scandal, sesizat prin 112, produs într-un club din Bistrița. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au identificat patru bărbați cu vârste cuprinse între 19-39 de ani, din Bistrița, un tânăr de 21 de ani, din Șintereag și o femeie de 32 de ani, din Bistrița, bănuiți de comiterea infracțiunii de încăierare. 

La data de 8 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, cercetările au fost extinse cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune prevăzută de art. 371 din Codul Penal. La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au condus la audieri patru dintre persoanele vizate care ulterior au fost reținute pentru 24 de ore. 

Cei patru bărbați se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unor măsuri preventive. Totodată, pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din Bistrița care se sustrage cercetărilor, a fost emis un mandat de aducere. Acesta a fost depistat în municipiul Cluj-Napoca, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud".

Se pare că cei doi bărbați de 39 de ani sunt persoane cunoscute. Unul dintre ei ar fi antrenor de kickboxing și consilier județean, iar celălalt fost campion mondial de box. Ceilalți trei indivizi ar fi luptători de box și kickboxing în cadrul unor cluburi locale.

Consilier USR, cercetat de poliție. Ar fi bătut un localnic

Poliţiştii arădeni au anunțat că s-au sesizat din oficiu, miercuri, cu privire la o presupusă agresiune comisă de un consilier local al USR. Astfel, oamenii legii au deschis o anchetă după ce fostul candidat pentru postul de primar în comuna Vladimirescu ar fi agresat un localnic, transmite Agerpres.

"Poliţiştii din Vladimirescu s-au sesizat din oficiu, pentru lovire sau alte violenţe, urmând ca din cercetări să reiasă starea de fapt, în vederea luării măsurilor legale care se impun. Până la această oră, nu a fost depusă o plângere penală cu privire la faptă", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Consilierul local Raul Rareş Duca este acuzat de un localnic că l-a bătut după ce i-a atras atenţia politicianului că i-a călcat cu ATV-ul un teren cultivat cu lucernă. Presupusul agresor neagă şi spune că are neînţelegeri mai vechi cu familia presupusei victime. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel