Un copil a căzut din tribuna Sălii Polivalente din Cluj, de la patru metri

Sala polivalenta Cluj
Sala polivalenta Cluj

Un băiat de nouă ani a fost transportat la spital, sâmbătă seară, după ce a căzut dintr-o tribună a Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, de la aproximativ patru metri înălţime, în timpul meciului de baschet dintre U-Bt Mobitelco şi CSM Oradea.


Incidentul a avut loc în timpul meciului de baschet dintre echipele U-Bt Mobitelco şi CSM Oradea, băiatul aflându-se la Sala Polivalentă împreună cu părinţii săi.

La un moment dat, copilul a căzut prin spaţiul dintre platforma primului etaj al Sălii Polivalente şi o tribună retractabilă, care este folosită ocazional, atunci când capacitatea sălii trebuie mărită.

Copilul a fost transportat la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Clinic pentru Copii din Cluj şi, potrivit medicilor, acesta are o fractură la braţul stâng şi leziuni la cap.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel