Un copil de 9 ani reușește să câștige o sumă colosală doar jucându-se. Puștiul este atât de productiv, încât niciun membru al familiei sale nu mai trebuie să muncească.
Evan abia a început să meargă la şcoală, dar el petrece câteva ore pe zi înregistrând clipuri pentru Youtube, unde are un canal, EvanTube, care generează venituri de peste un milion de dolari anual, potrivit România TV.
EvanTube a început în anul 2011 ca un proiect al lui Evan alături de tatăl său, dar s-a transformat aproape imediat într-o senzaţie pe internet. Ideea este una cât se poate de simplă: copilul primeşte cele mai noi jucării despre care vorbeşte timp de câteva minute. Iar asta convine de minune companiilor de jucării, care îşi fac reclamă şi plătesc bani grei pentru asta.
În majoritatea videoclipurilor sale, Evan o are alături pe sora sa, Jillian. Tatăl său, Jared, este cel care filmează şi apoi editează clipurile care urmează să fie postate online.
Tatăl lui Evan, Jared, a mărturisit că a angajat o echipă care să se ocupe de vânzarea anunţurilor publicitare şi negocierea cu nume importante din industria jucăriilor.
Evan folosește trei conturi de Youtube, în scopuri de marketing: EvanTubeHD, EvanTubeRaw şi EvanTubeGaming.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu