Un minor în vârsta de doar un an și 8 luni ar fi căzut de la etajul 9. Medicii intervin chiar în aceste momente pentru a-i salva viața micuțului.
UPDATE 2: IPJ Hunedoara a anunţat, duminică seară, că fetiţa de un an şi opt luni care a căzut de la etajul al nouălea al unui bloc din Deva a murit la spital, deşi echipele medicale au făcut manevre de resuscitate timp de două ore.
UPDATE 1: Din ultimele informații, resuscitarea fetiței a reușit. Medicii urmează să stabilească în cel mai scurt timp leziunile pe care le-a suferit copilul în urma căderii.
Știrea inițială:
Astăzi, la ora 10:00, un apel la numărul de urgență 112 a semnalat că în localitatea Deva, pe strada Pescarilor, în fața blocului turn, se află un copil posibil căzut de la înălțime.â
La fața locului a fost trimis un echipaj medical de la SAJ, care a găsit o fetiță de 1 an și 8 luni cu multiple traumatisme, aflată în stop cardio-respirator. Imediat au fost inițiate manevrele de resuscitare, iar copilul este transportat de urgență în aceste momente la UPU Deva. Medicii continuă resuscitarea.
Conform informațiilor de la dispeceratul integrat, se pare că fetița a căzut de la etajul 9 al blocului în fața căruia a fost găsită.
"Astăzi, la ora 10, pe numărul de urgență 112 se anunță că în localitatea Deva, Str. Pescarilor, în fața blocului turn este un copil posibil căzut de la înălțime. La fața locului se trimite echipajul cu medic care găsește o minoră de 1 an și 8 luni, cu multiple traumatisme, aflată în stop cardio respirator. Se inițiază manevrele de resuscitare. Cazul se preia și se transportă de urgență, cu manevrele de resuscitare în curs la UPU Deva, unde se continuă resuscitarea.
Din datele primite de la coordonarea dispeceratului integrat, minora ar fi căzut de la etajul 9 al blocului turn in fața căruia a fost găsită", a declarat Dr. Călin Dumitrescu, purtatorul de cuvânt al Ambulantei Deva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu