Un băieţel în vârstă de doi ani, din nordul Germaniei, este primul copil care a murit din cauza infectării cu bacteria E.coli, au anunţat marţi autorităţile locale, bilanţul morţilor, în Europa, ajungând la 37, relatează AFP.
Băiatul a decedat în noaptea de luni spre marţi, într-un spital din Hanovra (nord), a precizat un purtător de cuvânt al autorităţilor locale din Celle. Însă, familia sa, infectată, de asemenea, cu această bacterie, este pe cale de vindecare, transmite Mediafax.
Până acum, cea mai tânără victimă moartă din cauza bacteriei era o femeie de 20 de ani, potrivit Institutului Federal pentru Supraveghere Sanitară Robert Koch (RKI).
În Germania au murit 36 de persoane din cauza bacteriei, iar în Suedia o persoană.
După săptămâni de incertitudini, autorităţile germane au identificat, vineri, originea contaminării, care a fost confirmată sâmbătă. Este vorba de seminţe germinate provenind dintr-o fermă biologică din nordul Germaniei, Gaertnerhof, la Bienenbuettel. Ferma a fost închisă.
Autorităţile germane descurajează, până la noi ordine, consumul de seminţe germinate, indiferent dacă sunt cumpărate sau cultivate de consumatori.
Citeşte şi:
Care sunt simptomele infectării cu bacteria E.coli
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu