Un copil din Vaslui i-a atacat cu cuțitul pe vecinii care i-au spus că ascultă muzică prea tare

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Scandal uriaș în Vaslui. Un copil i-ar fi atacat cu cuțitul pe vecinii care i-au spus că ascultă muzică prea tare.

A fost scandal uriaș în Vaslui. Un copil de 13 ani din localitatea Iana ar fi atacat cu cuțitul membrii unei familii care i-au spus să dea muzica mai încet, scrie realitateadevaslui.net.

Potrivit IPJ Vaslui, victimele s-au deplasat la locuinţa băiatului, aflată în apropierea casei lor şi i-au spus că muzica este dată prea tare. În acel moment copilul le-ar fi adresat injurii şi i-ar fi lovit, fiind ajutat ulterior şi de tatăl său. Minorul ar fi luat apoi un cuțit și le-ar fi amenințat pe trei persoane. Scandalul a fost oprit de oamenii legii, iar victimele au fost transportate la spital.

„În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare. Cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. Faţă de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Iana, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile", declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au demarat o anchetă în acest caz. Copilul a fost internat temporar într-un centru al instituţiei.

De ce apare VIOLENȚA în familie, cazuri care terifiază România. Psihologul Radu Leca: Traumele din copilărie se transformă în dorința de a lovi

Psihologul Radu Leca a vorbit anterior, în exclusivitate pentru DC NEWS, despre creşterea cazurilor de violenţă domestică din România. 

"De peste 300 de ani, în societatea în curs de evoluţie, cât şi în cea prezentă astăzi, este absolut firesc ca bărbaţii să fie cei care realizează public cele mai mari atrocităţi. Dar realitatea din cabinet este una total diferită faţă de cea media. În interiorul unui cabinet psihologic, poţi vedea adevărata realitate a societăţii. Atât bărbaţii, cât şi femeile, sunt vinovaţi în egală măsură de violenţa în interiorul familiei, din punct de vedere emoţional.

Au preponderenţă cazurile bărbaţilor vinovaţi de violenţă fizică. Există posibilitatea ca anumiţi factori externi, cum ar fi trauma, bătăile, supărările din copilărie, să fie transformate în dorinţă de lovire de către adult.”, a explicat Radu Leca. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel