Un copil stresat, agitat, nu înseamnă neapărat că este răsfățat. S-ar putea să sufere de tulburare de mișcare stereotipă

Mulți copii au reacții intense la anumite sunete sau texturi alimentare. Nu pot suporta anumite haine nici măcar un minut sau se enervează atunci când cineva îi atinge, făcând un calvar din evenimente simple precum baia, îmbrăcatul, cina sau o petrecere aniversară. Cu toate acestea, aceste comportamente nu înseamnă neapărat că un copil este pur și simplu răsfățat, nepoliticos sau hiperactiv - este posibil, de fapt, ca acesta să aibă probleme în procesarea informațiilor senzoriale, ceea ce înseamnă că creierul său se luptă să asimileze și să înțeleagă informațiile pe care le primește.

Uneori, comportamentul copiilor este de fapt un răspuns la modul în care aceștia procesează informațiile despre mediul înconjurător și propriul corp. Dacă această procesare nu funcționează așa cum ar trebui, îi poate determina pe copii să acționeze.

Procesarea senzorială se referă la modul în care sistemul nervos gestionează informațiile provenite de la opt simțuri.

Da, ați citit corect: opt.

Deși există cinci simțuri de bază (atingere, gust, miros, vedere, auz), există alte trei care joacă un rol major în mișcare și în conștientizarea mediului înconjurător și a corpului nostru - vestibular (simțul mișcării capului în spațiu), propriocepție (simțirea mișcării, acțiunii și poziției corpului) și interocepție (semnale din interiorul corpului, cum ar fi foamea, setea sau oboseala).

Simțurile noastre ne oferă un flux constant de stimulare senzorială atât din exteriorul, cât și din interiorul corpului nostru. Numai prin prelucrarea corectă a acestei mase de informații putem să ne desfășurăm activitățile de zi cu zi și să urmărim ceea ce considerăm a fi important.

Pentru a înțelege ce se întâmplă atunci când aceste procese nu funcționează corect, putem folosi analogia cu un blocaj în trafic, deoarece creierul unui copil poate experimenta uneori un haos asemănător unui blocaj de vehicule care claxonează.

Pentru a funcționa în lume, creierul unui copil trebuie să proceseze și să filtreze informațiile pentru a decide ce necesită atenție. Modularea senzorială este numele dat proceselor care reglează și organizează gradul, intensitatea și răspunsurile la acest flux permanent de date.

Tulburare de mișcare stereotipă

Prin urmare, copiii cu o afecțiune numită tulburare de mișcare stereotipă pot manifesta comportamente care nu corespund intensității și naturii stimulului senzorial primit. Aceste comportamente pot fi clasificate în:

Hiperreactivitate: Răspunsuri care sunt mai intense sau mai de durată decât de obicei. De exemplu, copiii care au dificultăți în a se spăla pe dinți deoarece consideră periuța de dinți un stimul neplăcut.

Hiporesponsivitate: Răspunsuri care sunt mai puțin intense sau mai lente decât era de așteptat, sau chiar inexistente. Aceasta ar putea include copiii care se murdăresc cu multă mâncare pe față și pe mâini în timpul mesei fără să-și dea seama.

Căutarea senzațiilor: Dorință intensă pentru un anumit tip de stimulare senzorială și comportament activ pentru a satisface această dorință. La copii, este vorba, de obicei, de senzații corporale și poate include ronțăitul constant al pielii de pe buze sau degete, al hainelor sau al altor obiecte.

Deci înseamnă că un copil are tulburare de mișcare stereotipă pentru că îl deranjează etichetele de pe haine? Sau pentru că nu-și dă jos șlapii până nu intră în bazin, pentru ca picioarele să nu atingă iarba? Răspunsul este nu. Tulburarea de mișcare stereotipă este diagnosticată doar atunci când dificultățile cauzate de aceasta afectează funcționarea zilnică în mai multe aspecte.

Conceptul acestei afecțiuni își are rădăcinile în cercetările efectuate de terapeutul și doctorul în psihologie educațională Anne Jean Ayres în anii 1970 și continuă să se dezvolte datorită cercetărilor continue.

Rezultatele unei revizuiri sistematice a cercetării sugerează că adolescenții și copiii cu aceste tipuri de dificultăți senzoriale au probleme în domenii cheie ale vieții, cum ar fi rutinele zilnice, joaca, învățarea academică și participarea socială.

Constatările unei alte revizuiri mai recente susțin acest lucru, sugerând că procesarea senzorială este legată de implicarea socială, cogniție, temperament și participare.

Înțelegerea provocărilor senzoriale

Este important ca atât familiile, cât și personalul terapeutic și educațional care însoțește copiii afectați de tulburare de mișcare stereotipă să învețe cum îi pot sprijini luând în considerare provocările senzoriale cu care se confruntă aceștia. În acest fel, cei afectați se vor putea bucura mai mult de viața lor de zi cu zi.

Pentru a face acest lucru trebuie să evaluăm modul în care fiecare copil procesează diferite senzații și apoi să folosim această perspectivă pentru a-i adapta mediul și activitățile.

Nu este surprinzător faptul că familiile cu un copil care suferă de tulburare de mișcare stereotipă au, de obicei, niveluri de stres peste medie, deoarece acest lucru le poate face viața de zi cu zi o adevărată provocare.

Nu toți copiii care au o nevoie intensă de mișcare sunt hiperactivi și nici nu înseamnă că un copil este răsfățat.

Dacă aveți îngrijorări cu privire la faptul că piticul dumneavoastră ar putea avea probleme senzoriale, cea mai bună soluție este să solicitați ajutorul unui terapeut ocupațional. Aceștia sunt specialiști care pot evalua riguros situația și pot găsi cele mai bune modalități de a îmbunătăți viața copilului dumneavoastră, se arată în articolul publicației The Conversation, transmis de agenția de presă Reuters.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News