Un cutremur cu magnitudinea 5,2 s-a produs în nord-vestul Pakistanului

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 s-a produs miercuri după-amiază în nord-vestul Pakistanului, a informat biroul meteorologic local, citat de Xinhua.

Biroul meteorologic din Pakistan a declarat pe site-ul său că epicentrul cutremurului, produs la ora locală 15:44, a fost localizat în regiunea Hindu Kush din Afganistan, la adâncimea de 180 de kilometri.

Deşi pe moment nu au fost raportate victime sau pagube, cutremurul a creat panică în rândul locuitorilor, care s-au grăbit să iasă din clădiri în stradă.

Postul local Geo TV a raportat că seismul a fost resimţit în Peshawar, Swat, Dir, Abbottabad, Mansehra, Charsadda, Mardan, Swabi, Nowshera şi în alte oraşe din provincia nord-vestică Khyber Pakhtunkhwa.

Pakistanul s-a confruntat în trecut cu seisme puternice, fiind amplasat într-o zonă extrem de predispusă la cutremure. Pe 24 septembrie, un cutremur cu magnitudinea 5,8 a zguduit mai multe zone ale ţării, lăsând în urma sa cel puţin 40 de morţi şi peste 500 de răniţi, potrivit oficialilor guvernamentali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel