Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade s-a produs în nord-estul Chinei. Zeci de clădiri s-au prăbușit

Foto: Inquam, de Octav Ganea
Foto: Inquam, de Octav Ganea

Duminică, Institutul Geologic al SUA (USGS) a transmis că nord-estul Chinei a fost lovit de un seism cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter. Conform autorităților, cel puţin zece persoane au fost rănite şi câteva zeci de clădiri s-au prăbuşit, potrivit AFP. 

Oamenii care locuiesc în zona afectată de cutremur au publicat filmulețe pe reţelele de socializare. Imaginile înfățișează lămpi mișcându-se pe tavan și oameni care se grăbesc să părăsească clădiri. A fost făcută publică și o filmare în care oamenii calcă peste cărămizi risipite pe pământ. 

Potrivit USGS, cutremurul s-a produs la ora locală 2:33 a.m. (6:33 p.m. GMT sâmbătă), la 26 de kilometri sud de oraşul Dezhou din provincia Shandong, la o adâncime de zece kilometri. Postul de stat CCTV a anunțat că există cel puţin zece persoane rănite și 74 de case sau clădiri s-au prăbușit in urma cutremurului care a avut 52 de replici.

Cutremurul s-a resimțit în mai multe orașe, chiar Beijing şi Shanghai, la aproximativ 800 de kilometri de epicentru. Zona de est a țării este rar afectată de cutremure. 

Un membru al Biroului de Seismologie din Shandong consideră că este puțin probabil ca un cutremur mai violent să se producă, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel