Un parlamentar democrat care a votat, miercuri, împotriva punerii sub acuzare a lui Donald Trump, a confirmat, de la Casa Albă, în prezenţa preşedintelui american, că va deveni republican, notează AFP.
"Jeff se va alătura Partidului Republican (...) Este o veste mare!", a declarat zâmbitor preşedintele Statelor Unite, aflat în Biroul Oval, scrie Agerpres. "Suntem foarte bucuroşi să îl avem pe Jeff împreună cu noi", a adăugat el.
Aşezat alături de preşedinte, congresmanul democrat l-a asigurat pe fostul om de afaceri de sprijinul său neclintit.
"Cred că pur şi simplu este mai adaptat pentru mine", a declarat Jeff Van Drew vorbind despre schimbarea de partid. "Aveţi sprijinul meu veşnic", a adăugat el adresându-i-se liderului de la Casa Albă.
În vârstă de 66 de ani, Jeff Van Drew a fost ales în Camera Reprezentanţilor în 2018 într-un district reprezentat din 1995 de un republican.
Donald Trump a devenit miercuri al treilea preşedinte din istoria SUA pus sub acuzare în Congres. Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, s-a pronunţat în favoarea 'impeachment-ului' miliardarului republican de 73 de ani pentru "abuz de putere" şi obstrucţionarea Congresului. Este sarcina Senatului acum să îl judece pe Trump, fără îndoială în ianuarie. Însă republicanii, care controlează camera superioară a Congresului, au intenţia fermă de a-l achita pe preşedintele lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu